0744-181-268
contact@leaganulvietii.ro

17 Dec 2017

DE CE ARE NEVOIE COPILUL DE UN ATAȘAMENT SECURIZANT ?(2)

CONDITIA UMANA: DESPRE NASTERE SI TIMPUL IMEDIAT URMATOR

Ca specie distinctă de regnul animal, deţinător al superiorităţii absolute, omul este dotat, printr-un îndelung şi mult încercat proces de adaptare la condiţiile mediului de viaţă, cu cel mai performant kit de supravieţuire, precum şi cu cele mai multe şanse de dezvoltare. Dotat cu analizatori senzioriali care-i semnalează imediat pericolele, cu ecoul emoţional al fricii care-l mobilizează, omul este în acelaşi timp croit pentru a trăi în şi a cunoaşte un anumit fragment al universului, acela descris de aparatul său senzorial. Desigur, universul nu este doar atât şi nici măcar nu este doar în formă percepută de om. Dar miile de ani de adaptare a speciei au selectat această formă de univers şi fiinţare pentru om, cel care se afla în vârful piramidei evoluţiei vieţii. De la naştere suntem dotaţi cu simţuri care receptează stimulii şi cu emoţii care fac ecoul recepţiilor, dar suntem dotaţi şi cu atracţie pt om (Meltzoff, Gopnik, 1993), pentru factorii care ţin de lumea socială (faţa umană, modul în care se mişcă fiinţa umană, vorbirea). Simţurile receptează stimulii externi şi interni, aceştia devin impulsuri nervoase care se proiectează în creier unde sunt analizaţi, stocaţi si au un ecou emoţional. În situaţii normale, comune, un adult este în preajma copilului mediind percepţiile acestuia şi orientând emoţiile spre polul pozitiv, calmând emoţiile negative. Aşa cum am mai spus, pentru a avea acces deplin la potenţialul său, pentru a fi performant, omul trebuie să fie fericit, să trăiască un sentiment de bună stare, în paleta emoţiilor pozitive (Csikszentmihalyi, 1990).

Dotarea senzorială este evidentă. Ar fi de remarcat poate faptul că deşi în toate trăirile noastre şi în toate circustantele vieţii suntem dependenţi de timp, nu suntem dotaţi cu un analizator special pentru perceperea timpului (Allman, Meck, 2012). Când vorbim de ataşamentul dezorientat-dezorganizat, aceste caracteristici se aplică atât circumstanţelor existenţei noastre spaţiale, cât şi celor temporale. Dezorganizarea şi dezorientarea se aplică atat la spaţiul fizic şi social în care trăieşte individul, cât şi la dimensiunea temporală a existenţei sale.

În ceea ce priveşte resorturile noastre emoţionale, cercetătorii vorbesc despre emoţii de bază, primare, fundamentale, înnăscute, folosind mai mult sau mai puţin aceste noţiuni ca sinonime. Categoria emoţiilor înnăscute identificate de diferiţi autori variază numeric de la două (durere-plăcere), în nuanţa pozitivă sau negativă, până la 11 (mânie, aversiune, curaj, dezgust, dorinţa, disperare, frică, ura, speranţa, dragoste, supărare) emoţii distincte (Ortony, Turner, 1990). În lungul şir al cercetătorilor mai vechi sau mai noi recunoscuţi în domeniul emoţiilor, nici unul nu omite ‘frica’ sau ‘anxietatea’ din rândul emoţiilor înnăscute, chiar dacă pun originea nativă a aceastei emoţii sub semnul întrebării (Prinz, 2004). Fără a intra într-o prea amplă dezbatere privind înnăscut/învăţat sau natură şi cultură în domeniul emoţiilor, vom rămâne la această idee : suntem de la naştere dotaţi cu frică (Izard, 1992). Rostul ei este de a ne ţine la distanţă şi a căuta soluţii la situaţiile periculoase. Desigur, ca fiinţe sociale, soluţia înseamnă în primul rând protecţia unei persoane puternice, capabile să se confrunte cu dificultatea : ”To remain within easy access of a familiar individual known to be ready and willing to come to our aid în an emergency is clearly a good insurance policy –whatever our age.[1]” (Bowlby, 1988b, p.27)

La naştere, dificultatea naşterii şi apoi mediul total necunoscut ce invadează simţurile copilului sunt generatoare de o mare spaimă. Unii vorbesc despre trauma naşterii (Verny, 2005). Ceea ce-i este familiar nou-născutului şi-l poate calma, micşorându-i frică, este prezenţa mamei, mirosul ei şi vocea ei, bătăile inimii ei, pe care oarecum le ştie déjà din timpul în care a crescut în pântecele ei. Iată de ce avem nevoie de medii prietenoase pentru mamă şi nou născut în maternităţi şi iată de ce separarea copilului de mama imediat după naştere nu e un lucru bun pentru copil. Prezenţa mamei îl face să se simtă mai în siguranţă, mai protejat şi-l ajută să se calmeze, iar după o primă oră în lume, să  adoarmă pentru a se odihni.

Frica are rol principal de a ne semnala pericolul şi a ne face să căutăm ajutor. Copilul este de la naştere atras de factorul social şi spre adult se va întoarce pentru a căuta ajutor împotriva a ceea ce-l sperie. Rolul adultului este de a răspunde semnalelor de frică ale copilului, a-l proteja de pericolul perceput de copil şi a-l calma. Cât de importantă e frică pentru supravieţuire şi dezvoltare ne ilustrează oarecum experimentele pe maimuţe al căror organ al fricii, amigdala, a fost extirpat (Davis, 1997). În sindromul Kluver-Bucy, generat de extirparea lobilor frontali cu amigdala şi zonele învecinate, maimuţele pierd complet trăirile de frică şi anxietate. Lipsite de frică  acestea nu mai reacţionează la factorii care anunţă pericolul şi se confruntă cu acesta fără nici o strategie. Desigur, acest ‘curaj’ fără limite va conduce la moartea lor. Frica e de ajutor pentru a supravieţui şi a ne adapta regulilor culturii şi mediului în care ne naştem ;  dar un copil  nu se poate dezvolta şi adultul nu se poate bucura de potenţialul pe care-l deţine şi de viaţă stăpâniţi de starea de frică.

 

[1] Traducere Ana Muntean: „Să fii într-o relaţie cu o persoană familiară, uşor accesibilă, cunoscută ca fiind gata şi doritoare să-ţi vina în ajutor în situaţii de urgenţă este fără nicio îndoială o bună poliţă de asigurare – indiferent de vârsta ce o ai”.

Ana Muntean*  Ancuta Maria Gurza

Universitatea de Vest Timișoara

Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iași

This paper brings information concerning attachment theory. The presentation may be useful for researchers, professionals and others interested in child welfare. The main objective of the presentation is build-up within the current state of affaires within the child protection system. In Romania, being a time of searches and laudable initiatives in child protection and family welfare, this paper aims at the dissemination of ideas based on attachment theory, a theory which should constitute a framework for these generous initiatives. The presentation outlines answers to the following questions: What means to protect the child? What is the role of child attachment in child development? Compared to what we need to protect the child? What for parents and society at large should be directed towards facilitating secure attachment to the child? This paper brings answers to these questions based on the new information brought by the neurobiology.

Adaugă un comentariu